Până la 15.000 de militari străini ar putea rămâne în Afganistan după 2014

Până la 15.000 de militari străini ar putea rămâne în Afganistan după 2014
Publicat: 21/11/2013, 11:18
Actualizat: 21/11/2013, 11:18

Președintele afgan Hamid Karzai a anunțat joi că 10.000-15.000 de militari străini vor putea rămâne în Afganistan după retragerea NATO, la sfârșitul lui 2014, în cazul în care va fi semnat Tratatul bilateral de securitate cu Statele Unite, relatează AFP.

„Dacă (acest tratat) va fi semnat, între 10.000 și 15.000 de militari (străini) vor rămâne (în Afganistan). Când spun «militari» nu mă refer doar la americani, ci și la trupe din alte țări NATO, din țări ca Turcia sau alte țări musulmane”, a spus Karzai.

Președintele afgan a făcut aceste declarații în fața celor aproximativ 2.500 de delegați la Loya Jirga, marea adunare tradițională afgană, care va examina până duminică, la Kabul, un tratat bilateral de securitate (BSA) negociat laborios timp de mai multe luni între Statele Unite și Afganistan.

„Decizia voastră este așteptată în afara frontierelor Afganistanului”, le-a spus președintele celor aproximativ 2.500 de delegați, în discursul de deschidere a lucrărilor adunării.

Loya Jirga are loc într-o sală a campusului Școlii Politehnice, în vestul Kabulului. Din cauza riscului comiterii unor atentate de către insurgenți talibani, care se opun cu fermitate acestui acord, în capitala afgană a fost instalat un dispozitiv de securitate impresionant.

Tratatul bilateral de securitate este necesar să definească modalitățile unei prezențe militare americane în Afganistan pentru perioada de după încheierea misiunii de luptă NATO, la sfârșitul lui 2014.

Secretarul de Stat american John Kerry a anunțat miercuri că a ajuns la o înțelegere cu președintele afgan Hamid Karzai asupra „termenilor” acestui tratat.

La rândul său, Kabulul a publicat un proiect de acord potrivit căruia militarii americani care vor rămâne în Afganistan după 2014 vor beneficia de imunitate judiciară, principalul punct de dispută între cele două țări.

În Irak, Statele Unite intenționau să mențină un contingent după 2011, dar până la urmă și-au retras toate trupele, deoarece Bagdadul a refuzat să le ofere această imunitate.

Dacă va fi aprobat de Loya Jirga, BSA va fi trimis ulterior Parlamentului spre adoptare, după care ar putea să fie promulgat de către Karzai.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Gabriel Cotabiță a murit la 69 de ani. Artistul a avut tot mai multe probleme...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Un bărbat a îngropat 5 cufere cu comori de peste 2 milioane de dolari și...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Adriana Bahmuțeanu și George Restivan sunt ÎMPREUNĂ! Când a venit el pe furiș, în România:...
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era...
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
S-a stins unul dintre cei mai iubiți cântăreți din România. Ar fi avut concert chiar...
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Putem preveni ridurile dacă injectăm botox de la 20 de ani?